- Codul din lista monumentelor:
- HD-II-a-A-03369
- Adresă:
- NĂLAŢVAD nr. 91
- datare:
- secolul al XIX-lea
- Formă de proprietate:
- Proprietate publică
Nălațvad a fost timp de mai multe secole proprietatea a mai multor familii de nobili, dintre care cea mai renumită familie era Naláczy, originară din Comitatul Hunedoara. În secolul al XIX-lea, în urma unei căsătorii, domeniul Nălațvad a intrat în posesia familiei Teleki. Primul conac Naláczy din această localitate s-a construit cândva în mijlocul secolului al XVIII-lea, iar la construirea acesteia s-au folosit pietrele unei mănăstiri franciscane abandonate.
Arhiva localității face referire la o clădire cu două nivele, cu un acoperiș înalt de tip mansardă, însă ferestrele de la mansardă au fost demontate, iar ulterior acoperișul a fost modificat. La blocul central al castelului dreptunghiular se anexează trei turnuri cu trei nivele. Cel mai subțire se află pe fațada principală, este asimetric în așa fel încât partea din stânga devine un spațiu cu două axe, iar cea din dreapta cu trei axe. Celelalte două turnuri se află la colțurile fațadei posterioare. Ferestrele clădirii centrale, aflate la parter, nu au ornamente, dar cele de la etaj conțin coronament de fereastră. Inițial toate cele trei turnuri aveau acoperiș în stil baroc, dar ulterior acestea au fost demolate, astăzi având un acoperiș simplu, tip piramidă. Turnulețele aflate deasupra ferestrelor de mansardă de pe clădirea principală au dispărut la începutul secolului. În secolul XX, clădirile anexe aflate în spatele castelului au suferit modificări semnificative, căpătându-și forma lor actuală.
Azi, exteriorul cât și interiorul castelului se află într-o stare foarte deteriorată, scările sculptate din piatră pun viața în pericol. Pentru un timp, în castel a funcționat o grădiniță, desenele de pe perete pot fi văzute și astăzi. Nimeni nu a solicitat restituirea castelului, astfel acesta se află în proprietatea Primăriei Hațeg. În 2004, zona care înconjoară castelul a fost declarat rezervație naturală. După ultimele planuri, primăria dorește să înființeze în castel un cămin de bătrâni, dar pentru aceasta clădirea ar necesita o reînnoire totală.