Castele
  • Stilul castelului are o strânsă legătură cu castelul Grassalkovich din Gödöllő. Partea cea mai accentuată a clădirii este una asemănătoare centrului unui pavilion locată pe axa clădirii. Odinioară a fost acoperită de o mansardă spectaculoasă din lemn, ridicată etajat în direcția curții pe trei axe. Castelul a fost cândva împrejurat de mai multe grădini, căsuțe, mese din piatră, lacuri mici.

  • Castelul Haller a fost construit în secolul al XVII-lea și a fost pe rând în proprietatea mai multor familii nobiliare transilvane. În 1610 moșia împreună cu satul Ogra au intrat în proprietatea familiei Haller și au și rămas în proprietatea familiei timp de 300 de ani. Și-a primit forma actuală în secolul al XVIII-lea după transformarea conacului care se afla în locul actualului castel.

  • Clădirea cu forma de U în plan, etajată, cu aripi scurte are puține elemente decorative. Un element decorativ important de menționat îl constituie zidul aticului, astăzi pictat în culorile naționale românești, care inițial păstra blazonul familiei.

  • Clădirile castelului din Gârbou sunt astăzi în formă foarte înaintată de degradare, totuși valoarea arhitecturală ale moșiilor Haller și Jósika este una indiscutabilă. Toate construcțiile ale castelului, frumoasa poartă, capela din curte, dar și fântâna datează din secolul al XVIII-lea.

  •  În 2009, Haller László a redobândit castelul și apoi l-a vândut Consiliului Local. În prezent, în castel funcționează o școală.

  • Nu există date cu privire la construcția castelului. Castelul redă atmosfera castelelor medievale, având un turn subțire, cilindric, prevăzut cu balcon, iar din imaginile din arhivă se observă o poartă pentru carosabil, cât și casa scării în formă de turn, toate redând stilul istoricizant al clădirii.

  • Castelul cu patru bastioane de colț s-a construit în anii 1600. În anul 1848 revoluționarii români au incendiat castelul, astfel forma de azi l-a căpătat în urma reclădirii de după această dată. Construcția medievală a fost acoperită în anul 1852, și cel mai probabil camerele de colț s-au construit după aceaastă dată. Dintr-o placă din piatră cu inscripția 1862, se deduce că lucrările de construcții au fost finalizate la această dată.

  • În zilele noastre, castelul are un aspect foarte eterogen, reflectând transformările efectuate în cursul multiplelor intervenţii din trecut. În ciuda importanței sale istorice, edificiul a fost prea puţin cercetat, investigaţii arheologice făcându-se doar în mod limitat, în cadrul unor statistici sau alte lucrări de construcții.

  • Castelul a fost modificat în ultimele decenii ale sec. XIX, de către contele Károly Huszár (III.), moment în care s-au construit elementele romantice, printre care se pot menționa fereastra istorizantă a casei scării și fântâna eclectică din curtea castelului. Tavanul pictat, casetat, al sălii mari de la etaj scoate în evidență dexteritatea proprietarului.

  • Clădirea modestă conține decorațiuni din tencuială, cele mai pronunțate fiind pietrele de la întărirea colțurilor. Cel mai interesat element al castelului îl reprezintă fereastra istoricizantă, semicirculară, cu una sau cu două compartimente, a turnului cu acoperiș piramidal.

  • Inscripția cu majuscule, L.B.N.V., reprezintă prescurtarea de la „Liber Baron din Oradea Mare”, ceea ce evidențiază existența unui alt conac din sec. XVIII, a cărui placă a fost înzidită în zidul castelului în stil baroc. Se presupune că pietrele vechiului conac, odinioară reședința familiei Váradi, s-au utilizat la construirea clădirii.

  • În anul 1595, satul Brănișca, castelul cu toate teritoriile sale a devenit proprietatea cancelarului Jósika István. A fost ridicat pe structura unei foste fortărețe militare din secolul al IV-lea și au fost aduse modificări de numeroase ori castelului: a fost proprietatea lui Bethlen Farkas, Martinuzzi György, a fost demolată de către Regina Izabella, iar ulterior castelul a fost reconstruit în anul 1590 în stil renascentist cu 4 bastioane de către Szalánczi László.

  • Castelul are o formă în plan dreptunghiulară, este o construcție din cărămidă, cu un singur nivel, sub care se observă un subsol mare.Castelul are o formă în plan dreptunghiulară, este o construcție din cărămidă, cu un singur nivel, sub care se observă un subsol mare.

  • Aici s-a născut și a decedat baronul Andor Jósika (1851-1900), castelul revenindu-i celui de-al doilea fiu al său, baronul Gábor Jósika (VI.) (1878-1945). Pe timpul domniei sale, în anul 1912, în cursul lucrărilor de plantare, în grădina castelului s-a dezvelit incidental un cimitir de înhumație.

  • Castelul este simplu, construit pe un singur nivel, colțurile celor două fațade principale fiind accentuate de câte un bastion. Una dintre bastioane este rotundă, cealaltă are o formă în plan hexagonală. Din bastionul rotund se deschidea odinioară intrarea principală, în fața acesteia aflându-se un pridvor mic, care astăzi nu mai este vizibil.

  • Familia Kálnoky este atestată documentar pentru prima dată în anul 1588 ca moșieri de Micloșoara. Săpăturile arheologice au dovedit că înainte de construirea actualului castel, s-a mai aflat în trecut un conac chiar în locul castelului. Lângă castel se afla și un parc englez din secolul al XIX-lea, parc din care azi au mai rămas numai câteva copaci considerate mai rare.