Despre proiectanții castelelor sau despre meșterii implicați în construcție avem puține informații, deoarece sursele referitoare la acestea au fost în mare parte distruse sau s-au păstrat într-o formă foarte fragmentară. În buletinul nostru de astăzi prezentăm castele în cazul cărora sunt cunoscuți meșterii implicați în proiectare și execuție, iar din surse se conturează chiar și relația dintre comanditar și arhitectul angajat.
Castelul Wesselényi din Hodod a început să fie construit la începutul anilor 1760, într-o perioadă în care stilul baroc se răspândise în toate regiunile Transilvaniei. Dacă prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost caracterizată de transformarea clădirilor mai vechi în stil baroc, în a doua jumătate a secolului au început să fie construite castele și conace complet noi, cu plan baroc, dintre care cel de la Hodod poate fi considerat unul dintre cele mai timpurii exemple. Primele planuri ale castelului au fost realizate de zidarul de origine germană Josef Litzmann, care a condus lucrările între 1761 și 1770. În 1772, conducerea șantierului i-a fost încredințată lui Franz Gindtner, maistru constructor al Casei Rhédey din Cluj, însă acesta a abandonat lucrările în 1773 și s-a întors la Cluj. Castelul a fost finalizat între 1774 și 1776 de către maistrul zidar Antal Szoldáti. Cele mai rafinate decorații sculpturale au fost realizate de Anton Schuchbauer, considerat unul dintre cei mai talentați sculptori ai epocii în Transilvania. Clădirile anexe au fost construite între 1783 și 1784 pe baza planurilor meșterului din Gherla, Josef Leder. Josef Leder a fost un arhitect târziu-baroc foarte căutat la Cluj, iar elementele caracteristice ale clădirilor sale sunt fațadele arcadate sprijinite pe piloni masivi, dintre care anexele de la Hodod sunt cele mai timpurii.
Fațada și planul castelului Wesselényi din Hodod, după planurile lui Franz Gindtner (sursa: Margit B. Nagy: Reneszánsz és barokk Erdélyben…)
La Hodod se află și un alt castel care păstrează memoria familiei Wesselényi, construit între 1812 și 1815 și cunoscut astăzi sub numele de Degenfeld. Acesta a fost ridicat pe locul unui han construit de familia Wesselényi între 1802 și 1805 cu ajutorul meșterului Jakob Winkler din Carei. Despre istoria castelului există puține surse, iar dintre meșteri este cunoscut doar tâmplarul Christian Kiermayer din Cluj, unul dintre cei mai solicitați la începutul secolului al XIX-lea, care probabil a participat și la realizarea anexelor.
Jibou a fost încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea centrul domenial al familiei Wesselényi, iar castelul de aici este considerat unul dintre cele mai mari castele rurale târziu-baroce din Transilvania. La construcția castelului au participat mai mulți meșteri ale căror nume apar în jurnalul de cheltuieli al Helenei Cserei, soția lui Miklós Wesselényi. De aici aflăm că un anume Neuhauser lucra la începutul secolului al XIX-lea la Jibou. Deși numele complet nu este menționat în jurnal, Ferenc Kazinczy consemna în 1805 că l-a văzut acolo pe tânărul meșter sibian Franz Neuhauser. Din mâna lui provin scenele de vânătoare pictate pe pânză din sala de mese.
În același jurnal apare și numele arhitectului și pictorului de origine cehă Franz Wrabetz, de care se leagă povești interesante. Din cauza lipsei de încredere, foștii săi angajatori l-au arestat și l-au închis în închisoarea datornicilor din Košice, de unde a fost eliberat de Miklós Wesselényi. În 1796, Wrabetz i-a adresat o scrisoare de mulțumire Helenei Cserei. La scrisoare a atașat un desen alegoric, în care, pe lângă scena Învierii, apare și imaginea castelului din Jibou. Desenul este cea mai timpurie reprezentare cunoscută a castelului și dovedește că Wrabetz cunoștea bine clădirea. Pe baza surselor, Wrabetz s-a aflat la Jibou în primăvara și toamna anului 1796, însă nu există date precise despre rolul său în construcție.
Scrisoare de la Franz Wrabetz din 1796, cu desenul castelului Wesselényi din Jibou (sursa: Margit B. Nagy: Reneszánsz és barokk Erdélyben…)
Castelul Gyulay din Mintia este, de asemenea, legat de povești interesante. Clădirea actuală, în stil clasicist, a fost construită între 1831 și 1834 după planurile arhitectului vienez Friedrich Wilhelm Stetter, care a și condus lucrările. Relația dintre comanditar, contele Lajos Gyulay, și arhitect nu a fost însă una armonioasă, lucru demonstrat și de scrisorile lor păstrate. Gyulay se plângea frecvent de arhitectul său, care, potrivit afirmațiilor sale, lucra încet și cheltuia repede banii. Relațiile dintre cei doi au devenit atât de proaste încât în 1837 Stetter a fost forțat să plece. Cu toate acestea, în însemnările sale, Gyulay continua să se refere la architect pe un ton critic: „Stetter este prototipul tuturor germanilor, având toate defectele lor odioase. Obraznic, băgăreț, murdar, iubitor de câini, lingușitor fricos, lacom, intrigant, și dornic de a se impune ca infailibil. Doar o treime din aceste trăsături ar fi fost de ajuns ca să nu fie omul meu.” Ironia situației este că, ulterior, contele i-a încredințat totuși realizarea anexelor, iar mai târziu a devenit nașul fiului lui Stetter.
Schiță planului de etaj din jurnalul lui Lajos Gyulay (sursa: Szilárd Gáspár-Barra: A marosnémeti Gyulay-kastély a 19. században…)
Cunoaștem și castele în cazul cărora proiectantul sau chiar executantul a fost chiar proprietarul castelului sau o persoană apropiată acestuia. Programul interior impresionant al castelului Bánffy din Răscruci a fost conceput și realizat de fostul său proprietar, aristocratul Ádám Bánffy, cunoscut pentru preocupările sale artistice. Creațiile lui Ádám Bánffy au câștigat și aprecierea contemporanilor. Cea mai cunoscută lucrare a sa este o sobă din ceramică smălțuită verde, pe care baronul a prezentat-o la expoziția națională din 1879 de la Székesfehérvár. Sobă a fost dăruită împăratului Franz Joseph, care a instalat-o în reședința sa din Gödöllő. Ulterior, baronul a realizat un al doilea exemplar, pe care l-a amplasat în sala de mese a reședinței sale din Răscruci.
Sala de mese a castelului Bánffy de la Răscruci (sursa: Beáta Bordás: Erdélyi kastélyépítészet a historizmus korában…)
Castelul Ugron din Zau de Câmpie a fost proiectat de cumnatul lui István Ugron, baronul János Bánffy. Schițele realizate de acesta au fost corectate de Lajos Pákei, care până în 1908 a realizat planurile finale. Caracterul medieval, neogotic al castelului se bazează astfel pe ideea comanditarului și pe concepția lui János Bánffy.
