Conacul Adorján Imre, Armășeni

  • Codul din lista monumentelor:
  • HR-II-m-B-12747
  • Adresă:
  • Armăşeni nr. 431
  • datare:
  • 1797, 1828, extins în 1835 și în 1869

Acest conac a fost locuită până la începutul anilor optzeci, apoi a început să se degradeze: în anul 2000, clădirea a devenit un pericol de viață, se inunda și mai multe grinzi s-au prăbușit, pereții s-au umplut de ciuperci.

Familia, a cărui nume îl poartă, a fost amintită pentru prima oară în 1614, în scrisorile lui Bethlen Gábor, această familie jucând un rol semnificativ și în istoria Comitatului Ciuc. Armășenii își aduc aminte de familia Adorján, ca fiind o familie înstărită, fapt atestat și de conacul de azi, la care au renunțat experții, dar se pare că acesta va fi totuși salvat datorită bunăvionței Asociației pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Miercurea Ciuc. Conacul din Armășeni a fost declarată monument istoric în anul 1955.

Asociația dorea să efectueze lucrări de renovare, motiv pentru care, între anii 2001-2002, sub comanda arheologului Tóth Boglárka, s-au efectuat lucrări de cercetare-analiză. Planul de renovare ar fi trebuit să se finalizezeîn anul 2003, dar această etapă s-a omis, deoarece, din cauza stării conacului, s-a necesitat începerea imediată a lucrărilor. Ciupercile, din a căror cauză experții au renunțat la clădirea din lemn, au fost înlăturate. Structura acoperișului a fost demolată și reconstruită, iar ferestrele și ușile s-au schimbat și ele.

Poarta secuiască, construită în 1828, reprezintă una dintre cele zece cele mai vechi porți ale unor monumente istorice din județ. Valoarea acesteia este dată, nu numai de vechimea acesteia, ci și de structura, manopera, decorațiunile acesteia, cât și de înscrisul în latină.Clădirea în sine reprezintă simbolul statutului nobililor secui, o adevărată capodoperă a arhitecturii din regiunea văii Fișag. Acest conac este o clădire Deasupra subsolului de piatră, pe fundația de piatră, se extinde o serie întreagă de clădiri, care se află sub același acoperiș, această casă aparținând celei mai avansate tipuri de case secuiești.

Cum ajungeți aici?

Cum ajungeți aici?



Linkuri


PONT Group

Cluj-Napoca, Mărginașă street no. 42.
Fax: +4 0364 81 99 04
E-mail: office@pontgroup.org

Postal Mail:
O.P. 1 CP No. 473, Cluj-Napoca, Cluj County

Finanțatori