CONACUL THOROCZKAY-RUDNYÁNSZKY

Coltești (Torockószentgyörgy) este situat în apropierea municipiului Aiud (Nagyenyed) și, împreună cu Rimetea (Torockó), este considerat una dintre cele mai importante localități din Depresiunea Trascăului. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1470, însă cetatea care se înalță deasupra sa, din care astăzi au mai rămas doar ruinele, a fost construită încă din secolul al XIII-lea.

Coltești, împreună cu satele învecinate, s-a aflat, din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în posesia familiei Thoroczkay, descendentă din neamul Ákos. Cel mai timpuriu proprietar cunoscut după nume a fost Ehellős Torockai, al cărui fiu, Ehellős Torockai cel Tânăr, a deținut în mai multe rânduri funcția de vicevoievod al Transilvaniei între anii 1303 și 1321. Acesta este considerat și ctitorul cetății, care a servit multă vreme drept reședință a familiei.

În secolul al XVI-lea, familia Thorockay s-a împărțit în ramuri nobiliare, baroniale și comitale, iar membrii acesteia s-au stabilit treptat în afara cetății, în vale, unde au construit conace. În secolul al XVIII-lea, familia deținea deja trei conace, dintre care până astăzi s-a păstrat doar conacul în stil clasicist al ramurii nobiliare a familiei.

Despre istoria conacului se cunosc puține informații. Potrivit plăcii comemorative de pe fațada principală, acesta a fost construit în anul 1836 de Sándor Thoroczkay cel Bătrân. Clădirea a fost extinsă și transformată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Tot în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost construită și anexa situată în fața conacului, iar în aceeași perioadă a fost amenajată și grădina din spatele acestuia.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, în clădire locuiau Sándor Thorockay cel Tânăr, nepotul lui Séndor Thoroczkay cel Bătrân, împreună cu soția sa, Klára Elekes. Fiica cea mare a cuplului, Klára, s-a căsătorit cu baronul Béla Rudnyánszky, astfel încât, după moartea capului familiei, survenită în anul 1917, proprietatea a intrat în posesia familiei Rudnyánszky.

După naționalizare, conacul a fost folosit de cooperativa agricolă locală, iar la sfârșitul anilor 1960 a fost transformat în sanatoriu pentru copii cu dizabilități intelectuale. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, clădirea a fost modificată în mod semnificativ pentru a corespunde noii sale funcții. Balustrada de piatră dintre coloanele pridvorului principal a fost înlocuită cu un parapet metalic, iar suprafețele vitrate din partea inferioară a porticului din lemn orientat spre grădină au fost zidite. După demolarea părții sale drepte, acesta a fost extins prin adăugarea unui corp asemănător unui coridor. În același timp, au fost efectuate mai multe modificări și în interiorul clădirii. În timpul lucrărilor, camera de colț a fost împărțită în două încăperi, unul dintre golurile de fereastră a fost transformat în ușă, iar pe latura mai scurtă, de nord-vest, au fost adăugate noi încăperi auxiliare. Sanatoriul a fost desființat în anul 1992.

După un proces îndelungat, care a durat patru ani, familia Rudnyánszky a reintrat în posesia conacului și a domeniului aferent în anul 1996. În anul 1998, descendenții au vândut ansamblul Episcopiei Unitariene din Cluj (Kolozsvár).

Clădirea a fost restaurată între anii 2021 și 2026, iar inaugurarea sa festivă a avut loc la 4 iulie 2026. Restaurarea conacului a fost realizată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în același timp au fost conservate și ruinele cetății. Primăria Comunei Rimetea a încheiat un contract de concesiune pe o perioadă de 10 ani cu Biserica Unitariană Maghiară.

În clădire îi așteaptă pe vizitatori diferite expoziții. Expoziția permanentă prezintă istoria conacului Thoroczkay-Rudnyánszky, a cetății din Coltești, precum și a familiilor Thoroczkay și Rudnyánszky, cu ajutorul fotografiilor de arhivă, al documentelor de epocă și al materialelor informative. De asemenea, a fost amenajată o cameră memorială dedicată renumitului fiu al satului, Sámuel Brassai, unde viața și activitatea polimatului pot fi cunoscute prin intermediul obiectelor personale, cărților, manuscriselor și altor relicve. Totodată, câteva săli ale conacului găzduiesc expoziții de artă plastică; în prezent pot fi admirate sculpturile din lemn și ceramică ale lui Janó Balázs, precum și picturile Katalinei Kovács.

Potrivit inscripției de pe placa comemorativă amplasată sub pridvorul cu coloane care înaintează în fața fațadei principale, conacul Thoroczkay-Rudnyánszky din Coltești a fost construit în anul 1836. Întrucât ctitorul aparținea ramurii nobiliare a familiei, se poate presupune că blazonul puternic deteriorat din centrul plăcii comemorative reprezenta stema nobiliară a familiei. Până în anul 1836 fusese, fără îndoială, finalizat nucleul actualei clădiri, alcătuit din șase încăperi dispuse pe două șiruri și cele două pridvoare. Clădirea și-a dobândit forma finală în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce pe latura orientată spre stradă a fost adăugată o nouă încăpere, a cărei fațadă a fost realizată în același mod ca și fațada clădirii existente.

Aspectul conacului este simplu și sobru, potrivit modei epocii, acesta a fost construit ca o locuință familială lipsită de decorații deosebite. În centrul fațadei principale se află un portic cu fronton susținut de coloane dorice. În spatele porticului se deschide intrarea principală a clădirii, încadrată de două ferestre cu închidere dreaptă. Deasupra intrării se află placa de piatră cu inscripție care comemorează construirea edificiului. Fațadele clădirii sunt ritmate de ferestre cu închidere dreaptă, deasupra cărora apare, ca element decorativ, câte o adâncitură semicirculară. Ferestrele sunt separate între ele prin pilaștri realizați din tencuială. Conacul este încheiat printr-o cornișă de coronament pronunțată și un acoperiș simplu în două ape.

Din pridvor se intra în salon, iar de acolo se putea ajunge în camera de fumat. Din camera de fumat, prin veranda vitrată, o scară cobora spre parcul englezesc. Bucătăria, cămara, camerele de oaspeți, camerele servitorilor, șopronul pentru trăsuri și grajdurile erau amplasate în șirul de clădiri care înconjura grădina.

Satul Coltești este cunoscut în primul rând pentru cetatea sa și pentru casele sale tradiționale specifice. De asemenea, bisericile reformată, unitariană și catolică reprezintă importante monumente de arhitectură ale localității. Istoria satului și a monumentelor sale istorice este strâns legată de familia Thoroczkay, ai cărei membri au avut un rol important în viața comunității. O personalitate marcantă a istoriei localității din secolul al XX-lea a fost Viktor Thoroczkay, descendent al ramurii baroniale a familiei, care și-a construit un conac la Coltești la începutul secolului al XX-lea. Cu toate acestea, baronul a scos clădirea la vânzare la scurt timp, în anul 1918, însă, neputând să o vândă ca întreg, a dispus demolarea ei și a valorificat-o ca material de construcție. Titlul de conte a fost acordat lui Zsigmond Thoroczkay în anul 1757. Deși locul unde s-a aflat conacul ramurii comitale nu este cunoscut, blazonul lui Miklós Thoroczkay, strănepotul lui Zsigmond Thoroczkay, aflat în biserica reformată, păstrează memoria acestei ramuri a familiei.

În spatele conacului Thoroczkay-Rudnyánszky se întindea odinioară o impresionantă grădină ornamentală. De iazul din grădină este legată și o legendă, potrivit căreia femeile rele alungate de soții lor s-au transformat în zâne în acest iaz și îi răpeau pe bărbații care treceau pe drum. Apoi, drept răzbunare, îi purtau în dans până la cetatea din Coltești, unde îi sileau să danseze până când sângele le curgea din carâmbii cizmelor.