CASTELUL BÁNFFY

Nușfalău (Szilágynagyfalu) este una dintre cele mai mari localități din județul Sălaj, iar istoria sa, potrivit tradiției, poate fi urmărită până în epoca arpadiană. Prima sa mențiune scrisă datează din anul 1213, când sursele o menționează sub forma Villa Nog. În descrierea hotarelor Șimleului Silvaniei (Szilágysomlyó) din anul 1259, localitatea învecinată Nușfalău este menționată sub forma Noghfaw. De la noua reorganizare administrativă din 1876, Nușfalău.

La început a fost domeniu regal, iar în 1249 Béla al IV-lea l-a dăruit, pentru meritele sale, lui Pál din neamul Geregye, jude al Curții Regale. În Evul Mediu a îndeplinit în repetate rânduri și rolul de reședință a comitatului, comitatul Crasna ținându-și adesea aici adunările. O parte importantă a domeniului se afla în acea perioadă în mâinile magistrului Danch, comite suprem al comitatului Crasna, împreună cu Cetatea Valcăului (Valkó vára) și Zăuan (Szilágyzovány). În izvoare apare ca posesiune aparținătoare Cetății Valcăului.

La începutul secolului al XV-lea, în împrejurări neelucidate până în prezent, a intrat în proprietatea familiei Losonczi Bánffy, originară din neamul Tomaj. Familia a înființat la Nușfalău un centru domenial, unde construise deja în 1414 un conac. Despre conacul de atunci, construit de Péter Bánffy, se știe că era fortificat, colțurile sale erau apărate de bastioane patrulatere, iar în jurul zidurilor de apărare se întindea un șanț cu apă. În interiorul zidurilor se afla curtea rezidențială, unde se ridica și casa de locuit alcătuită din cinci încăperi. Sub casa de locuit se întindea o pivniță boltită. Separat de aceasta, în curte, se aflau casa servitorilor, bucătăria și brutăria.

Începând din secolul al XV-lea, timp de aproape 500 de ani, familia Bánffy a fost patroana și susținătoarea satului, jucând un rol important în viața economică și culturală a regiunii. Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, Nușfalău a devenit, alături de Camăr (Kémer), cel mai important târg din comitatul Crasna, având târguri de animale renumite în întreaga țară.

De numele familiei Bánffy se leagă întemeierea mănăstirii pauline în jurul anului 1414. În același an, au donat mănăstirii terenuri arabile, vii și păduri. Este posibil să fi avut o contribuție financiară semnificativă și la construirea bisericii. Între anii 1450 și 1480, în centrul satului a fost construită impunătoarea biserică în stil gotic târziu. Pe cheia de boltă a sanctuarului poate fi văzută stema cu grifon a familiei Bánffy. Ferestrele bisericii erau odinioară împodobite cu vitralii colorate, restaurate în 1912 de Miksa Róth din Budapesta, pictor pe sticlă al Curții Imperiale și Regale. Vitraliile au fost distruse în cursul secolului al XX-lea, iar astăzi doar rozetele din partea superioară a ferestrelor mai păstrează amprenta mâinii lui Miksa Róth.

Nu se cunoaște cu exactitate modul în care domeniul din Nușfalău a intrat, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în proprietatea baronului György Bánffy și a soției sale, Zsuzsanna Wesselényi. Se presupune că ei au construit castelul baroc cu etaj pe locul vechiului conac, după căsătoria lor din 1764. Acest lucru este atestat de urna din piatră în stil baroc târziu, amplasată pe poarta castelului și decorată cu animalele heraldice ale familiilor Bánffy și Wesselényi.

În 1859, clădirea a fost avariată de un incendiu, însă pagubele au fost reparate în scurt timp.

În 1925, castelul a fost reconstruit în întregime, iar atunci a fost amenajată în fața intrării terasa cu coloane, vizibilă și astăzi.

Familia Bánffy a folosit multă vreme castelul drept reședință de vară. Baronul Albert Bánffy și familia sa au fost primii care s-au stabilit la Nușfalău. Familia a locuit în sat până în 1937. În acel an însă, Albert Bánffy a vândut castelul Parohiei Reformate din Nușfalău, iar familia a părăsit localitatea. În acea perioadă, castelul era folosit drept casă de cultură, dar în interiorul său funcționa și un cinematograf, astfel că era un loc frecventat cu plăcere de tinerii satului.

După naționalizare, castelul a îndeplinit mai multe funcții: a găzduit un cabinet medical, o maternitate, un cabinet stomatologic și, în cele din urmă, un institut pentru copii cu dizabilități intelectuale. Institutul a funcționat în clădire din anii 1980 până în 2002. Pentru a răspunde noii funcții, sălile impunătoare ale castelului au fost compartimentate, fiind amenajate încăperi mai mici.

După schimbarea regimului, Biserica Reformată a solicitat retrocedarea castelului și a domeniului aferent, pe care le-a și primit în 2008. Castelul a fost retrocedat Bisericii într-o stare avansată de degradare și, pentru o perioadă îndelungată, nu s-au putut găsi resurse financiare pentru renovarea lui. După retrocedare, acoperișul a fost refăcut, însă, în pofida acestui fapt, starea clădirii s-a deteriorat treptat.

Castelul a fost restaurat între anii 2023 și 2026 din fonduri ale Uniunii Europene, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), completate cu sprijin financiar din partea statului ungar. În cursul renovării, sălile castelului au fost readuse la starea lor originală, iar pereții despărțitori construiți ulterior au fost demolați. A trebuit demolat și coșul de fum cu o înălțime de 25 de metri, alipit colțului sud-estic al clădirii.

Deschiderea festivă a castelului restaurat a avut loc la 6 septembrie 2026. De atunci, castelul funcționează ca centru ecleziastic, cultural și turistic. În castel, mai multe expoziții îi așteaptă pe vizitatori. La subsol a fost amenajat un muzeu al viticulturii și vinificației. La parter au fost amenajate o expoziție care prezintă istoria familiei Bánffy, personalitățile sale importante și foștii locuitori ai castelului, precum și o expoziție fotografică ce documentează restaurarea. Sala festivă mare de la etaj găzduiește slujbe religioase, conferințe și diverse cursuri de formare.

Castelul Bánffy se află în centrul localității Nușfalău. Pe locul clădirii actuale se afla un conac fortificat, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau la începutul secolului al XIX-lea, a fost reconstruit în întregime în stil baroc, la comanda lui Albert Bánffy. Castelul și-a dobândit forma definitivă în 1925, după construirea unei terase cu coloane în fața intrării.

Castelul cu etaj are un plan dreptunghiular, cu colțurile rotunjite. Fațada principală este orientată spre nord-vest. Fațada principală este accentuată de un rezalit central ușor ieșit în relief, cu colțurile rotunjite. Aici se deschide intrarea principală a clădirii, în fața căreia se întinde o terasă cu coloane. La terasă se ajunge pe două scări din piatră, dispuse de o parte și de alta. Coloanele susțin o terasă la etaj, configurată în mod asemănător celei de la parter. Pe fațadă sunt dispuse ferestre simple, dreptunghiulare, decorate cu ancadramente cu urechi, iar la etaj acestea sunt delimitate de pilaștri. Deasupra ferestrelor de la parter și sub acestea, ca decorații de coronament și de parapet, apar ornamente dreptunghiulare din tencuială, cu colțurile teșite. Acest motiv apare și sub ferestrele de la etaj. Ferestrele de la etaj sunt evidențiate de cornișe de coronament pronunțate.

Decorația ferestrelor urmează acest model pe toate fațadele. Cele două extremități ale fațadei posterioare sunt încadrate de câte un corp de clădire puternic decroșat. În centru se află intrarea în pivniță și o scară deschisă. La etaj se întinde o terasă cu trei axe.

Sălile interioare ale castelului și-au păstrat în mare parte starea originală. După intrare, un coridor cu arcade duce spre scară. Arcadele se sprijină pe stâlpi masivi. La etaj se aflau odinioară dormitoarele, sufrageria, salonul cu pian și o bibliotecă ce număra peste 2.000 de volume. În impunătoarea bibliotecă erau păstrate și exemplare rare.

Pe locul actualei porți principale baroce a castelului este posibil să fi existat o poartă mai veche, în stil renascentist târziu, ale cărei vestigii au fost descoperite în timpul restaurării. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, curtea castelului a fost transformată într-o grădină englezească, probabil în paralel cu construirea castelului. În grădină au fost plantate și specii valoroase de arbori din Asia de Est.

Ferenc Arany, străbunicul poetului maghiar János Arany, era originar din Nușfalău. Acest lucru este dovedit de scrisoarea princiară datată în 1634, prin care György Rákóczi I le acorda rang nobiliar și stemă lui Ferenc și János Arany din Nușfalău. Ei și-au pierdut titlul nobiliar în 1745, în timpul domniei Mariei Terezia, și nici mai târziu nu au reușit să îl redobândească. Familia Arany s-a refugiat probabil la Salonta (Nagyszalonta) din calea devastărilor turco-tătare din 1660, localitate în care s-a născut mai târziu și János Arany. La Nușfalău a trăit și Miklós Toldi, protagonistul celebrului poem narativ al lui János Arany, care, la marginea satului, a indicat cu o prăjină de presat fânul drumul care ducea spre Buda.

În Castelul Bánffy din Nușfalău și-a petrecut copilăria György Bánffy, fiul baronului Albert Bánffy, politician, compozitor și scriitor. A fost un autor popular de operete al epocii sale; dintre lucrările sale, Gólyakirály a avut premiera în 1881 la Cluj (Kolozsvár), iar operetul Fekete hajó, în 1883, la Teatrul Popular din Budapesta. Dintre comediile sale, Kristóf tér 78-ik szám a fost jucată pentru prima dată la Teatrul Național în 1886. Cântecele sale cunoscute sunt Kék nefelejcs, Nem akar az ökörcsorda legelni, Van nekem egy szép szeretőm, Fáj a szívem, teher neki az élet. Compozițiile sale muzicale au devenit cunoscute în interpretarea actriței maghiare Ilka Pálmay. Potrivit legendei, cel mai cunoscut cântec al său, Kék nefelejcs, a fost compus în salonul cu pian al castelului din Nușfalău. La împlinirea a 120 de ani de la moartea sa, pe castel a fost amplasată o placă memorială.

1. Miklós Major, Bemutatjuk falvainkat. Szilágynagyfalu. In: Szilágyság. vol. 4. nr. 29. 1994. pp. 5–6.