CASTELUL BETHLEN PÁL

Localitatea Beclean (Bethlen) apare pentru prima dată în izvoarele scrise în anul 1305, sub forma Bethlem. Până la începutul secolului al XV-lea, domeniul de la Beclean a fost stăpânit în comun de neamul Becse-Gergely, respectiv de familiile Apafi și Bethlen, descendente din acesta. Până în anii 1410, majoritatea proprietarilor proveneau deja din familia Bethlen, care și-a stabilit aici centrul domenial și tot de aici și-a luat predicatul nobiliar. În 1438, fiii lui János Bethlen (al III-lea), Gergely, Miklós și Antal, au primit permisiunea de a construi o cetate din piatră sau din lemn. Cetatea a fost construită probabil abia în al doilea sfert al secolului al XVI-lea, în timpul lui Farkas Bethlen (I), deoarece prima sa mențiune scrisă datează din 1543.

În 1552, jumătate din domeniul de la Beclean a ajuns, prin căsătorie, în mâinile familiei Patócsi. Familia Patócsi a pierdut domeniul după bătălia de la Sânpaul (Kerelőszentpál) din 1575, după ce János Patócsi și György Patócsi au trecut de partea lui Gáspár Bekes și au luptat împotriva principelui István Báthory. Principele i-a donat domeniul de la Beclean lui Kristóf Báthory. Și cealaltă jumătate a domeniului de la Beclean a ieșit din proprietatea familiei Bethlen, deoarece János Bethlen (al VII-lea), din cauza dificultăților financiare, a amanetat-o în jurul anului 1572. În 1604, comisarii transilvăneni ai regelui Rudolf au dat drept zălog cetatea și domeniul care îi aparținea lui Benedek Mindszenti. Din 1616, timp de patru decenii, acestea s-au aflat în stăpânirea familiei Haller, iar din 1659 au fost deținute cu drept de zălog de Pál Béldi, comandantul cavaleriei princiare. În piața cetății a avut loc, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, și un eveniment tragic: aici a fost decapitat, la 17 decembrie 1674, Dénes Bánffy, comitele suprem al comitatului Doboka și căpitanul suprem al Clujului (Kolozsvár), acuzat de infidelitate.

Pál Béldi a pierdut domeniul de la Beclean în 1678, iar principele Mihály Apafi I l-a donat fraților Bethlen, Gergely (al VI-lea), Farkas (al III-lea) și Elek (al II-lea). Cu această ocazie a fost întocmit și un inventar al domeniului, din care se conturează și imaginea de odinioară a cetății. Fortificația prevăzută cu patru bastioane de colț era înconjurată de un șanț adânc, alimentat de apele Someșului. Palatele și clădirile destinate servitorilor erau înșirate de-a lungul zidurilor. Frații care au redobândit străvechiul domeniu familial erau membri ai ramurii principale Elek a familiei Bethlen. Toți trei s-au născut din cea de-a doua căsătorie, cu Katalin Kemény, a marelui maestru al curții Ferenc Bethlen, ridicat la rangul de baron în 1651.

La sfârșitul secolului al XVII-lea s-a dispus fortificarea cetății, iar între zidurile sale au fost cantonate trupele imperiale. În timpul războiului de independență al curuților, cetatea și-a schimbat stăpânul de mai multe ori, iar în 1705 Ferenc Rákóczi a locuit pentru scurt timp între zidurile sale. După Pacea de la Satu Mare, autoritățile imperiale au dispus demolarea cetății. Pietrele acesteia au fost folosite la construcțiile ulterioare ale familiei Bethlen. Potrivit unor surse, poarta cetății se afla în fața curții castelului lui Pál Bethlen.

Dispunem de puține informații despre istoria construirii castelului lui Pál Bethlen. Cert este că, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea, contele Pál Bethlen (al VII-lea), descendentul consilierului princiar Elek Bethlen (al II-lea), a început ample lucrări de construcție pe domeniu. Cel mai probabil, aristocratul a transformat o clădire barocă din secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, care apare și pe harta primei ridicări topografice militare, realizată între 1769 și 1773. Pe hartă poate fi identificat, de asemenea, castelul baroc al lui András Bethlen, aflat în apropierea bisericii și construit la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Constructorul castelului, contele Pál Bethlen (al VII-lea), era fiul contelui Pál  Bethlen cel bătrân și al contesei Mária Bethlen. Și-a urmat studiile liceale la Budapesta, iar studiile universitare la Zürich. După obținerea diplomei, a întreprins o călătorie mai îndelungată în străinătate, apoi a servit în armată timp de cinci ani. S-a întors pe domeniul său din Beclean la sfârșitul anilor 1870. Între 1892 și 1905 a fost comite suprem al comitatului Bistrița-Năsăud, iar ulterior a obținut și funcția de comite suprem al comitatului Solnoc-Dăbâca. Pál Bethlen s-a căsătorit de două ori. Prima sa soție, contesa Gabriella Rhédey, a murit de tânără, după doar patru ani de căsnicie. Din această căsătorie s-a născut fiica sa, Ida, care a avut un destin tragic și care, la vârsta de 15 ani, s-a înecat în apropierea morii din Beclean. Monumentul ei funerar este cea mai frumoasă operă din cimitirul familiei Bethlen din Beclean. În 1885 s-a căsătorit cu cea de-a doua soție a sa, Jolán Tisza. Sora lui Jolán Tisza, Ilona, s-a căsătorit în același timp cu István Tisza, viitorul prim-ministru. Nunta dublă a avut loc la Cluj, în Biserica Reformată de pe strada Farkas (astăzi Mihail Kogălniceanu). Pál Bethlen și Jolán Tisza au avut doi fii, Károly și László, precum și două fiice, Jolán și Etelka. Dintre copii, doar László a ajuns la vârsta adultă. Jolán și Etelka au murit din cauza unor boli, iar fiul cel mare, Károly, a căzut în Primul Război Mondial.

În primele decenii ale secolului al XX-lea, castelul se afla încă în proprietatea lui Pál Bethlen, iar după moartea sa, survenită în 1935, a fost moștenit de singurul său fiu rămas în viață, contele László Bethlen (al IX-lea). În calitate de economist, László Bethlen a fost una dintre personalitățile marcante ale mișcării cooperatiste transilvănene din perioada interbelică. S-a implicat în viața politică după cel de-al Doilea Arbitraj de la Viena, iar între 1940 și 1944 a reprezentat Partidul Ardelean în Parlamentul de la Budapesta.

În anii 1990, în castel au funcționat un centru cultural și biblioteca orășenească. Între 2001 și 2015, acesta a găzduit primăria orașului Beclean. În prezent, este gol.

În perioada comunistă, în anii 1980, castelul a fost transformat în mod semnificativ. Fosta sa sală festivă a fost extinsă până la aproape dublul dimensiunii sale, fiind amenajată în interiorul acesteia o sală de spectacole uriașă. Fațada a fost simplificată complet și lipsită de toate elementele sale decorative. Tot atunci a dispărut și blazonul familiei care împodobea frontonul. Astăzi, doar cele două turnuri de colț și balconul închis de la etajul fațadei din spate mai amintesc de lucrările de construcție ale lui Pál Bethlen și de înfățișarea de odinioară a castelului. În anexele castelului a funcționat o vreme o fabrică de prelucrare a inului, după care acestea au fost demolate. S-a păstrat o singură anexă, care a fost transformată în muzeu.

Ultimul proprietar al castelului și al domeniului înainte de naționalizare a fost contele László Bethlen. După 1945, a emigrat în Occident împreună cu soția sa, contesa Margit Teleki, și cu copiii lor, iar descendenții săi trăiesc astăzi în Franța, Germania, Austria și Elveția. Una dintre fiicele lui László Bethlen, Jolán, a devenit soția lui László Tamás Baksay. Castelul din Beclean a fost revendicat de Jolán și de unul dintre fiii ei la începutul anilor 2000. Procesul cu statul și apoi procedura de predare s-au prelungit mult timp, însă familia a reprimit în cele din urmă castelul și domeniul aferent. După revendicare, descendenții, fiii lui László Tamás Baksay și Jolán Bethlen, nu au reușit să ajungă la o înțelegere în privința moștenirii, astfel că, pentru o lungă perioadă, castelul a rămas neîngrijit și gol. Membrii familiei care au redobândit castelul au decedat între timp, iar moștenitorii au abandonat clădirea.

Circumstanțele construirii castelului nu au fost clarificate nici până în prezent, însă, după toate probabilitățile, Pál Bethlen a dispus transformarea unui castel mai vechi, din secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, la începutul secolului al XX-lea. Noul castel, realizat în stil istoricist, era înconjurat de un zid de piatră, iar în afara zidurilor vestice se întindeau ruinele vechii cetăți. Potrivit istoricului de artă József Sisa, Pál Bethlen i-a încredințat proiectarea noului castel arhitectului Mór Kallina, originar din Moravia, care, în calitate de reprezentant al curentului istoricist, a proiectat în principal clădiri neorenascentiste și neobaroce în întreaga Monarhie.

Castelul are un plan neregulat, rezultat în urma transformărilor ulterioare. Nucleul său este un corp de clădire cu un plan dreptunghiular alungit, de care se alipesc corpuri de diferite dimensiuni și forme. De latura sa nordică și de colțul sud-estic se leagă câte un turn hexagonal. Castelul are etaj, doar turnul nordic și aripa clădirii care se întinde alături de acesta fiind parter.

Fațada principală a castelului este orientată spre vest. Din cauza transformărilor din anii 1980, aceasta prezintă în zilele noastre un aspect simplu și modest. Forma sa de odinioară, din jurul anului 1900, este păstrată doar în fotografii de arhivă și cărți poștale. Pe baza acestora, fațada principală a castelului era dominată de un rezalit central cu trei axe și era încheiată pe ambele laturi de turnuri hexagonale. Rezalitul central era încoronat de un fronton baroc cu volute, al cărui ornament principal era blazonul de mari dimensiuni al familiei Bethlen, amplasat deasupra cornișei cu șir de console. Pe cele două laturi ale frontonului, deasupra cornișei de coronament, se întindea o atică decorată cu reliefuri. În fața rezalitului se afla o terasă cu balustradă din fier, la care ducea o scară de piatră. Aici se deschidea intrarea principală a clădirii. De o parte și de alta a intrării se afla câte o fereastră geminată înaltă, decorată cu motive trilobate. Motivul cu șir de console care străbătea rezalitul apărea și sub cornișa de coronament a turnului hexagonal.

Fațada principală a fost transformată și cândva în perioada dintre cele două războaie mondiale. Întregii clădiri i-a fost adăugat un etaj, iar fațadele au fost simplificate. În frontonul rezalitului central a fost amplasată o fereastră triplă, iar sub aceasta a fost așezat blazonul familiei Bethlen, încadrat într-un mic panou. Închiderea cu volute a frontonului a fost înlăturată, fiind înlocuită cu una mai simplă, cu contur ondulat. Cornișa pronunțată cu șir de console, nivelul aticii decorate cu reliefuri, precum și pilaștrii au fost demolate. Unele ferestre au fost zidite parțial, iar altele în întregime. Pe fațade au fost amplasate ferestre cu închidere dreaptă.

Amenajarea de odinioară a castelului nu este cunoscută. La etaj s-a păstrat un singur șemineu de mari dimensiuni, acoperit cu cahle smălțuite verzi și decorat cu bogate motive renascentiste târzii, cornișă denticulată, friză cu ove, precum și ghirlande de fructe și flori. Lambriul din lemn al casei scării principale, care ar fi putut fi realizat la începutul secolului al XX-lea, se află, de asemenea, într-o stare bună.

În spatele castelului se întindeau odinioară un parc frumos și o livadă. Arborii parcului au fost tăiați în anii 1960, iar pe locul serei de flori îngrijite cu atenție și al hergheliei care funcționa foarte bine se întinde astăzi un cartier de blocuri.

Beclean este vatra străveche a familiei Bethlen, unde mai multe reședințe nobiliare păstrează amintirea familiei. În localitate sunt cunoscute mai multe castele Bethlen, care, în conștiința publică, poartă numele membrilor familiei care le dețineau la începutul secolului al XX-lea. Cel mai vechi dintre acestea este castelul lui Pál Bethlen, ale cărui antecedente pot fi urmărite până în secolele al XVII-lea–al XVIII-lea. După acesta a fost construit castelul lui András Bethlen, iar apoi conacul lui Béla Bethlen. Aceste clădiri au fost transformate în mod semnificativ de-a lungul anilor, pierzându-și astfel, în mare parte, splendoarea de odinioară.

La est de oraș, pe versantul unui deal, se află cimitirul familiei Bethlen, într-o stare avansată de degradare. Tot aici se află piatra funerară deteriorată a Idei, fiica lui Pál Bethlen și a lui Gabriella Rhédey, care înfățișează o fată rugându-se.

1. Zoltán Bicsok – Zsolt Orbán, „Isten segedelmével udvaromat megépítettem…” Történelmi családok kastélyai Erdélyben. Editura Gutenberg, Miercurea Ciuc, 2012.
2. Beáta Bordás, Erdélyi kastélyépítészet a historizmus korában. 1840–1914. Editura Polis, Cluj-Napoca, 2016.
3. József Sisa, Kastélyépítészet és kastélykultúra Magyarországon. A historizmus kora. Editura Vince, Budapesta, 2007.