CASTELUL BETHLEN

Criș (Keresd) a fost una dintre moșiile străvechi ale familiei Bethlen. Când, în anul 1305, fiii lui Apa din familia Becse-Gergely – Miklós, Gergely și Jakab – și-au împărțit moștenirea părintească, Criș i-a revenit lui Gergely, care a murit ulterior fără urmași. După moartea lui Gergely, survenită în 1325, satul a fost moștenit de Jakab, considerat strămoșul familiei Bethlen de Bethlen, iar de atunci a rămas neîntrerupt în proprietatea familiei Bethlen până la naționalizarea din 1949.

Despre construcțiile inițiale se știu puține, probabil că în zonă a existat un conac de la începutul secolului al XIV-lea, dar nu avem date precise despre aceasta. Prima perioadă de construcție identificabilă poate fi datată în jurul anului 1559, când consilierul regal György Bethlen (I) și soția sa, Klára Károlyi, au transformat vechea curte în stil renascentist. În jurul anului 1598, lucrările au fost continuate de fiul lui, Mihály (al II-lea), care a finalizat clădirea de locuit cunoscută astăzi sub numele de aripa Mihály, precum și primele trei niveluri ale turnului vechi alăturat.

Următoarele lucrări de transformare semnificative sunt legate de numele strănepotului lui György (I), Elek Bethlen (al II-lea). Între 1666 și 1683, au fost construite aripa estică, numită și aripa Elek, situată în fața clădirii de locuit, cele două niveluri superioare ale turnului vechi, precum și centura de apărare cu bastioane italiene. Tot în a doua jumătate a secolului al XVII-lea s-au construit și loggia boltită de curte adiacentă aripii de locuit și scara cu balustradă corespunzătoare. Activitatea de construcție a lui Elek Bethlen (al II-lea) este atestată de plăcile comemorative cu stemă și texte latine aflate pe aripa estică și pe turnul vechi.

De-a lungul secolelor, domeniul a fost transferat între diferitele ramuri ale familiei. La începutul secolului al XIX-lea a intrat în posesia lui Bálint Bethlen (al II-lea), descendent al lui Elek (al II-lea), care a preluat moșiile din Criș și Chiraleș (Kerlés) după moartea timpurie a tatălui său, Bálint (I), și a fratelui său, Gábor (a V-a). După al doilea dictat de la Viena, Bálint Bethlen (al II-lea) a devenit curatorul principal al părții rămasă în România a Bisericii Reformate din Transilvania. Autoritățile române nu au privit cu ochi buni implicarea publică a nobilului, astfel că în toamna anului 1945 a fost internat într-un lagăr la București, apoi transferat la Târgu Jiu, unde a contractat o boală gravă de plămâni. În martie 1946, nu s-a mai întors la castelul din Criș decât ca să moară.

Ultimul proprietar al castelului înainte de naționalizare a fost Gábor (a VIII-a), fiul lui Bálint Bethlen (al II-lea). Deși reședința permanentă a contelui era la Târgu Mureș (Marosvásárhely), castelul a fost locuit în mod constant de o ramură a familiei până la naționalizare: după moartea lui Bálint Bethlen (al II-lea), de către comisarul guvernamental Béla Bethlen și familia sa, precum și de unchiul lui Gábor (a VIII-a), contele Ödön Bethlen (al II-lea).

După naționalizare, castelul a rămas o vreme în administrarea Direcției Monumentelor Istorice, care a efectuat mai multe lucrări de întreținere. Soarta monumentului a luat o turnură tragică la sfârșitul anilor 1960, când a fost transformat în depozit al unei întreprinderi agricole de stat. Ulterior, în 1970, a fost victima unui incendiu devastator, declanșat în timpul filmărilor peliculei „Nemuritorii” regizate de Sergiu Nicolaescu. În urma incendiului, acoperișul aripii Mihály a fost parțial distrus, iar cel al aripii Elek aproape în totalitate.

Direcția Monumentelor Istorice a început de două ori lucrări de cercetare și documentare asupra castelului devenit nelocuibil, cladirea a fost reacoperita, insa o renovare completa nu a avut loc la acel moment. Unele dintre cadrele ferestrelor și ușilor, sobele de teracotă, stemele, tăblițele de piatră inscripționate și sculpturile în piatră care au fost îndepărtate din cauza lucrărilor s-au pierdut sau au fost distruse de-a lungul anilor. Restaurarea efectivă a castelului a început în anii 1990, când s-a intenționat transformarea clădirii, aflată în proprietate de stat, într-un hotel de lux. În timpul restaurării, unele detalii renascentiste originale au fost îndepărtate de pe fațade și interioare, iar mai multe elemente ale castelului – inclusiv scara loggiei renascentiste – au fost înlocuite cu structuri din beton armat.

Din cauza proceselor de retrocedare, statul a întrerupt lucrările de restaurare. Fiicele lui Gábor Bethlen  (a VIII-a) – Anikó, Ágnes și Éva – au recuperat castelul și parcul aferent în anul 2007, iar în 2014 l-au încredințat, pentru o perioadă de 50 de ani, în grija Fundației Sfântul Francisc din Deva, care în prezent desfășoară lucrări de restaurare asupra ansamblului.

Castelul în stil renascentist, situat în centrul localității Criș, pe o colină, este înconjurat de un zid de incintă cu plan pătrat neregulat, cu bastioane italiene alungite la colțuri. Pe latura vestică a curții se află clădirea de locuit înconjurată de o loggie cu arcade, așa-numita aripă Mihály, căreia îi este alipit cel mai impunător element al castelului: turnul vechi cilindric de mari dimensiuni. Vizavi, pe latura estică, se ridică aripa Elek, o clădire cu două etaje construită ulterior. Pe laturile sudică și nordică ale zidului de incintă se întinde un coridor cu metereze.

Cea mai veche parte a ansamblului este clădirea de locuit cunoscută sub numele de aripa Mihály, al cărei nivel de pivniță păstrează probabil zidurile vechii a conacului de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Conacul a fost transformată în stil renascentist între în jurul anului 1559, în jurul anului 1598 a fost adăugat turnul rezidențial cilindric iar forma sa finală a fost dobândită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, când i-a fost adăugată loggia boltită susținută de coloane groase din piatră și arcade. Loggia amintește de exemplele din nordul Ungariei, printre care loggia Lorántffy a cetății din Sárospatak.

Unul dintre cele mai caracteristice elemente ale castelului este turnul vechi alipit clădirii de locuit, construit în două etape: primele trei niveluri datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea, din timpul lui Mihály Bethlen (al II-lea), iar ultimele două etaje au fost adăugate la sfârșitul secolului al XVII-lea, în timpul lui Elek Bethlen (al II-lea). Particularitatea acestui turn constă în faptul că ultimul nivel este decorat cu reliefuri policrome ce înfățișează soldați ardeleni din secolul al XVII-lea – opere unice în Transilvania prin forma și dimensiunea lor.

Pe latura estică se află cea mai recentă construcție a ansamblului, aripa Elek, datată de o placă de piatră de pe fațadă, din anul 1683. În această clădire se aflau în principal camere de locuit și spații pentru personal, dar tot aici a fost amenajată și tipografia fondată de Elek Bethlen (al II-lea) în 1684. În aripa nordică a aripii Elek, în stânga porții principale, se afla capela castelului, boltită și decorată cu stucaturi renascentiste târzii – una dintre cele mai frumoase și mai bine conservate încăperi interioare ale ansamblului. O parte dintre încăperi, inclusiv capela, sunt acoperite cu bolți semicilindrice încrucișate, ale căror muchii sunt evidențiate prin chenare de stuc în formă de volute și crini, iar câmpurile sunt decorate cu cartușe. Pe baza stemelor în stuc apărute între cartușe, se presupune că aceste bolți au fost realizate la comanda lui Elek Bethlen (al II-lea). Lui i se datorează și fortificarea castelului, inclusiv zidul de incintă și bastioanele de colț. Turnul octogonal al castelului este înconjurat de un bastion italian în formă de romb, care nu avea funcție defensivă și servea drept mică terasă, iar în interiorul turnului era amenajată casa femeilor.

Începând de la sfârșitul secolului al XVI-lea, încăperile de reprezentare ale reședințelor nobiliare transilvănene au fost decorate cu embleme. Astfel de picturi au fost păstrate și într-o cameră de la etajul turnului vechi al castelului din Criș. Din păcate, din picturile murale s-au păstrat doar fragmente, întrucât cercetările neprofesioniste din anii 1970 au dus la distrugerea lor parțială. Pe pereții încăperii și în cadrul ferestrelor un total de 15 embleme au fost identificate în reprezentări foarte fragmentare, fiecare în medalioane încadrate de cununi de lauri, însoțite de benzi cu texte explicative. Sursa acestor embleme a fost volumul lui Julius Wilhelm Zincgref, Emblematum ethico-politicorum centuria, publicat în 1619 la Frankfurt, ilustrat de unul dintre cei mai renumiți gravori ai vremii, Matthäeus Merian. Picturile murale nu pot fi datate cu exactitate, dar pe baza modelului grafic și a stilului se presupune că au fost realizate în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul lui Elek Bethlen (al II-lea). Reprezentările simbolice sunt în mare parte figuri de animale care simbolizează calitățile unui conducător bun sau transmit mesaje morale – în special de natură politică. În medalionul din dreapta ferestrei nordice, de exemplu, un elefant atacat de un roi de muște simbolizează ideea supremației monarhice și reprezintă una dintre primele reprezentări de elefant din pictura murală transilvăneană.

Elek Bethlen (al II-lea) a fost una dintre cele mai marcante personalități ale istoriei politice și culturale a Transilvaniei de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Cariera sa politică a cunoscut o ascensiune rapidă începând cu anii 1670: din 1675 a fost comite suprem al comitatului Belső-Szolnok, din 1680 membru al consiliului princiar, iar din 1692 președintele Dietei Transilvaniei. Nivelul său de cultură este atestat de biblioteca extrem de bogată amenajată la etajul inferior al turnului vechi din Criș. Cea mai importantă realizare a activității sale culturale a fost tipografia înființată la Criș în 1684, cu ajutorul căreia a sprijinit publicarea cărții fratelui său, Farkas Bethlen, despre istoria Transilvaniei: Historia de rebus Transylvanicis. Lucrările de tipărire au fost întrerupte de invaziile conduse de Imre Thököly în anul 1690, în timpul cărora manuscrisul original al operei lui Bethlen Farkas s-a pierdut. Unele părți ale manuscrisului au fost adunate și prelucrate de József Benkő, care le-a publicat între 1783 și 1793 la Sibiu (Nagyszeben), sub titlul Historiarum Pannonico Dacicarum libri X. a clade Mohacsensi 1526 usque ad finem seculi.

1. Zoltán Bicsok – Zsolt Orbán, „Isten segedelmével udvaromat megépítettem…” Történelmi családok kastélyai Erdélyben. Editura Gutenberg, Miercurea Ciuc, 2012.
2. Samu Csinta, Bethleni gróf Bethlen család. In: Erdély újranemesítői. Arisztokraták honfoglalása. Editura Heti Válasz, Budapesta, 2015.
3. István Káli, Bizony, csoda. Káli István beszélgetése gróf Bethlen Anikóval. Editura Mentor Könyvek, Târgu Mureș, 2018.
4. András Kovács, Késő reneszánsz építészet Erdélyben 1541–1720. Teleki László Alapítvány. Editura Polis, Budapesta–Cluj-Napoca, 2003.
5. András Kovács – Klára P. Kovács, A keresdi udvari templom történetéhez. In: Bálint Béla – Miklós Latzkovits – Viktória Majoros (ed.), Balázs 75. Tanulmányok Balázs Mihály 75. születésnapjára. Reciti, Budapesta, 2024.
6. Zsolt Kovács, Emblemele politice ale lui Julius Wilhelm Zincgref în decorația murală a castelului Bethlen din Criș. In: Valentin Trifescu, Gabriela Rus, Daniel Sabău (ed.), Imagine, tradiție, simbol: profesorului Cornel Tatai-Baltă la 70 de ani. Cluj-Napoca, 2014. 261–274.
7. Zsolt Kovács, Political emblems in the decoration of the Transylvanian noble residencies (17th and 18th centuries). The mural painting of the Bethlen Castle in Criș and the Rákóczi-Bornemisza country house in Ghurghiu. In: Annales Universitatis Apulensis. Series Historica 21/II, Editura Mega, Alba Iulia, 2017. 19–62.