IDEI EXCELENTE pentru revitalizarea sustenabilă a castelelor din Vârghiș și Racoș

Tabăra interdisciplinară Castel FORMULA organizată de Grupul PONT din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația Pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna s-a încheiat cu prezentarea ideilor de proiecte elaborate pentru revitalizarea a castelelor din Vârghiș (jud. Covasna) și Racoș (jud. Brașov). Tabăra a avut loc în perioada 9-15 decembrie 2016 în incinta Castelului „Daniel” din Tălișoara cu participarea a 37 de tineri din Transilvania și a 5 facilitatori din Ungaria. Tinerii, în majoritate studenți la diverse universități, au lucrat timp de o săptămână la elaborarea unor planuri inovative și creative pentru conservarea și revitalizarea castelului „Daniel” din Vârghiș și respectiv a castelului „Sükösd-Bethlen” din Racoș.

La încheierea oficială a taberei, cei cinci facilitatori au prezentat pe scurt ideile elaborate de cele cinci echipe interdisciplinare – aceste castele pot funcționa în viitor în viziunea tinerilor ca și centre culturale, de turism, de divertisment sau de recuperare, dar pot găzdui și școli de meșteșuguri tradiționale sau tabere de tineret. Ideile elaborate sunt diverse, dar toate au avut ca scop comun eliminarea problemelor sociale – lipsa locurilor de muncă și emigrarea tinerilor -, dezvoltarea turismului și a economiei, promovarea culturii și a tradițiilor locale. Prezentarea detaliată a ideilor de proiecte va avea loc în aprilie la Sfântu Gheorghe în cadrul conferinței „Castel în Transilvania – modele de dezvoltare a castelelor din Vârghiș și Racoș”.

La evenimentul de închidere András Farkas, co-fondatorul Grupului PONT le-a mulțumit lui Farkas Bánffy și lui Roy Chowdhury Gergely pentru contribuția la organizarea taberei; primăriei orașului Esztergom din Ungaria pentru parteneriat; Tímea Veres-Nagy pentru organizarea activităților de socializare în prima zi a taberei; facilitatorilor taberei; proprietarii castelului „Daniel” unde s-a organizat tabăra: Lilla Rácz și Attila Rácz; experților care au susținut prezentări: János Fehér, Hanna Bíró și Lilla Rácz; din partea Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna lui Zsombor Ambrus și Róbert Grüman, vicepreședintele Consiliului Județean Covasna pentru colaborare.

Tabăra Castel FORMULA și conferința care urmează să fie organizată în aprilie 2017 fac parte din proiectul „Castel în Transilvania – strategia și modele de dezvoltare” care este finanțat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Ministerul Culturii – Unitatea de Management a Proiectului în cadrul Programului „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural” – schema granturi mici, finanțat prin Mecanismul financiar SEE 2009–2014 cu o sumă de 340.782,43 RON, finanțarea complementară fiind de 105.675 RON.

Grupul PONT a lansat un proces strategic de anvergură în martie 2015 prin proiectul „Castel în Transilvania – strategii și modele de dezvoltare”. Ca un rezultat al acestui demers, în iunie 2016 s-a realizat Strategia Castel în Transilvania, un document care oferă modele și soluții sustenabile de dezvoltare pentru revitalizarea castelelor și conacelor din Transilvania. Implementarea strategiei este la fel de importantă ca realizarea documentului în sine, de aceea am ales să continuăm acest demers practic – între octombrie 2016 și aprilie 2017 vom încerca să aplicăm această strategie în cazul Castelului „Daniel” din Vârghiș (județul Covasna) și respectiv Castelului „Sükösd-Bethlen” din Racoș (județul Brașov).

 

Despre proiectul Castel în Transilvania

Scopul programului „Castel în Transilvania” este crearea unei rețele, abordări strategice și viziuni pe termen lung pentru valorificarea potențialului economic și social al castelelor din Transilvania prin intermediul unor metode de planificare locală și regională, de atragere a resurselor alternative necesare restaurării, punerii în funcțiune și prin crearea unei rețele de informare și de experți din domenii cu rol important în atingerea sustenabilității acestui segment al patrimoniului cultural construit.

DĂ CLICK AICI PENTRU VIZUALIZAREA ALBULMUI FOTO A TABEREI CASTEL FORMULA!