CASTEL ÎN TRANSILVANIA: Cadru general

Cuvântul „castel” aduce atenție. Aduce interes. Provoacă sentimente nostalgice. Provoacă tristețe din cauza situației lor precare. Aduce nedumeriri – ce să facem cu ele. Este un cuvânt, iar clădirile, domeniile care sunt reprezentate de acest cuvânt reprezintă o temă cheie a moștenirii culturale.

 

Castelele din Transilvania reprezintă poate cea mai semnificativă moștenire culturală construită din Transilvania (pe lângă cetăți) dar potențialul lor nu este exploatat la nivel corespunzător. Perioada comunistă și apoi situația precara economică a României nu a permis până acum reabilitarea, restaurarea, repunerea în circuit a acestor clădiri cu toate că ar putea avea rol atât economic cât și din punct de vedere socio-cultural.

 

Castelele din Transilvania pot servi obiecte de îmbunătățire a atractivității turistice și capacității de găzduire turistică, a dezvoltării locale și regionale prin cultură, a dezvoltării sectorului IMM cu activități în care sunt folosite aceste terenuri și clădiri fără a aduce atingere valorii patrimoniului lor cultural.

 

Dorim să contribuim la crearea unei rețele, abordări strategice și viziunii pe termen lung pentru valorificarea potențialului economic și social la castelelor din Transilvania prin intermediul unor metode de planificare locală și regională, de atragere a resurselor alternative necesare restaurării, punerii în funcțiune și prin crearea unei rețele de informare și de experți din domenii cu rol important în atingerea sustenabilității acestui segment al patrimoniului cultural construit al României și Europei.

 

 

Proiectul se adresează în mod direct proprietarilor și administratorilor castelelor din Transilvania, experților, organizațiilor civil și instituțiilor civile, administrațiilor publice locale care au rol în restaurare și dezvoltare sustenabilă, comunităților locale care au pe raza localității lor cel puțin un castel, precum și organizațiilor la nivel european implicate în protejarea patrimoniului cultural construit, entități ce pot folosi modelul și metodologia elaborată pentru a disemina și implementa și în alte locații.

·         realizarea unei viziuni în ceea ce privește valorificarea potențialului economic și social al castelelor din Transilvania,

·         elaborarea unui profil strategic al castelelor și conacelor din Transilvania strategie pe termen mediu, elemente cheie ale succesului și inițiative cheie de lansarea a unei valorificări integrate prin soluții generale la nivel de rețea și soluții ce pot fi adaptate la fiecare castel în parte,

·         crearea unei metodologii modulare pe baza unor criterii și indicatori bine stabilite, ce devine disponibil pentru oricare proprietar sau administrator de castel și pe baza căruia se pot elabora ulterior planuri operaționale de valorificare economică și/sau socială a fiecărui castel într-un mod sustenabil,

·         crearea unor metodologii și abordări pentru lărgirea spectrului de resurse umane, materiale, economice și financiare pentru a genera valorificarea acestor elemente ale patrimoniului și a genera sustenabilitate pe termen mediu și lung,

·         crearea unei rețele de experți din domenii ce au legătură cu valorificarea castelelor din Transilvania (juridic, arhitectură, marketing, design, dezvoltare locală ș regională, management, atragere de resurse private, publice și comunitare, amenajare interioară, grădinărit și amenajare parcuri, etc,

·         conștientizarea publică a situației castelelor din Transilvania și a existenței posibilității de valorificare și punere in circuit pe termen lung printr-o abordarea variată și punere în valoare a rețelei lor.