Castelul Tholdalagi, Corunca
  • Codul din lista monumentelor:
  • MS-II-a-A-15632
  • Adresă:
  • comuna Livezi, sat Corunca, nr. 376
  • datare:
  • Formă de proprietate:
  • proprietate privată

În stânga drumului naţional ce duce de la Tărgu-Mureș spre Sighișoara se vede castelul în condiţii deplorabile și câteva anexe aparținând castelului. Ansamblul stă astăzi într-un mediu pleșuv, dar în epoca sa de aur avea o grădină de 120 de iugări.

În timpul domniei lui Zsigmond János satul aparținea lui Tamás Mihályfy. Castelul a fost devastat în 1562 de trupe secuieşti. După stingerea familiei Mihályfy, originară din scaunul Sepsi, moşia a intrat în posesia cancelarului Farkas Kovacsóczi, după ce castelul a ajuns în proprietatea familiei Tholdalagi. Familia Tholdalagi este una dintre cele mai vechi familii aristocrate din Ardeal, numele a primit în secolul al XVI-lea de la localitatea Tholdalag. Mihály Tholdalagi I. (1580–1673) a fost unul dintre cei mai străluciți diplomați ai acelei epoci, în anii '30 ai secolului al XVII-lea a reconstruit clădirea anterioară într-un castel, despre detaliile clădirilor şi ale clădirilor anexe ne relatează inventarul din 1680.

La începutul secolului al XIX-lea László Tholdalagi a plănuit construcţia unui castel baroc mai mare, dar planul nu a fost realizat. Nici contele Ferenc Tholdalagi nu a reuşit să realizeze acest proiect, şi numai castelul de astăzi a fost construit. Arhitectul acestui castel a fost Joseph Weixlbraun în 1829. Biblioteca castelului este considerată una dintre cele mai frumoase şi dintre cele mai mari din Ardeal cu incunabule şi alte rarităţi bibliofile. Mare parte a colecţiei a ajuns în fondul Bibliotecii Teleki din Târgu-Mureş. În cartea sa intitulată Castele din Transilvania, istoricul de artă József Bíró scrie, că cripta familiei Tholdalagy, construită pe un deal, a fost distrusă din cauza unei alunecări de teren şi în locul acesteia au construit una nouă în 1806. Inscripţiile în latină şi în maghiară de pe pietrele funerare, de pe plăcile de marmură şi ale sarcofagului au fost notate şi publicate de istoricul Mihály Spielmann. Cripta găsită întâmplător completează datele despre familia Tholdalagi şi nu în ultimul rând contribuie la valoarea de monument a castelului din Corunca.

Castelul a fost revendicat de Mária Kerekes, ea a văndut-o antreprenorului francez Jean Claude Moscovici, care nu a făcut nimic pentru salvarea clădirii. Astăzi castelul se află, din păcate, într-o stare ireversibilă de degradare.

Cum ajungeți aici?